Dezinfectarea și sterilizarea instrumentarului de manichiură și pedichiură sunt etape necesare, de care depinde sănătatea și siguranța atât a tehnicianului, cât a și a clienților. Atitudinea indiferentă și iresponsabilă față de regulile acestor procese pot aduce consecințe neplăcute - de la inflamații, ciuperci și micoze, până la infecții extrem de periculoase, cum ar fi hepatita C și HIV.

Riscurile nu trebuie subestimate, deoarece pe lângă particulele de unghii și piele, multe microorganisme, bacterii și viruși pătrund în piele prin intermediul intrumentelor de manichiură. Pentru a pătrunde în organism, le este suficientă cea mai mică zgârietură sau rană. Prin urmare, în ceea ce privește dezinfectarea și sterilizarea instrumentelor, este mai bine să fim precauți, ba chiar mai mult - perfecționiști.

Indiferent că ești la început de drum în domeniul Nails sau ai mulți ani de experiență în spate, regulile de dezinfectare și sterilizare sunt pentru toți tehnicienii la fel. În acest articol, am decis să le revizuim alături de tine și să le fixăm aici pentru a fi mereu la îndemână.

Sterilizarea instrumentarului în pungi speciale.jpg

În acest articol:

  • Echipament pentru dezinfectarea și sterilizarea instrumentarului
  • Etapele de dezinfectare și sterilizare
  • TOP 4 greșeli în procesul de dezinfectare și sterilizare

 

Echipament pentru dezinfectarea și sterilizarea instrumentarului

Pupinel – sterilizator cu aer cald

Pupinelul funcționează ca un cuptor care distruge microflora patogenă cu ajutorul aerului cald uscat. Instrumentele rezistente la temperatură sunt plasate într-o tavă și sunt sterilizate timp de 60 de minute la 180 °C. Aceasta este o setare standard pentru procesare, dar se pot selecta și alți parametri pe panoul de control - poți seta un cronometru între 5 și 90 de minute și o temperatură între 50 și 200 °C.

Pupinel.jpeg

În funcție de modelul echipamentului utilizat, instrumentele sunt plasate în pupinel în pungi de hârtie sau fără ele, pur și simplu sunt așezate pe suportul din fier, în interiorul cuptorului. După încheierea procesului de prelucrare, trebuie să urmezi acești pași:

  • să deschizi cu atenție capacul aparatului;
  • să scoți tava cu instrumente;
  • să o așezi pe o suprafață pregătită în prealabil;
  • să așteptați până când instrumentarul se răcește complet.

Pupinelul este considerat cel mai eficient echipament pentru distrugerea microorganismelor, virușilor și agenților patogeni. Nu cauzează coroziunea obiectelor metalice și poate fi folosit pentru dezinfectarea oricăror instrumente termorezistente.

 

Autoclav – sterilizator cu aburi sub presiune

Sterilizarea instrumentelor în autoclav se face cu abur fierbinte sub presiune. Microflora patogenă este distrusă datorită temperaturii de 110-140 °C și datorită spargerii învelișurilor sub presiune. Procesul durează doar 20-30 de minute.

Autoclav.jpg

Expunerea la aburul fierbinte este potrivită pentru ustensilele și intruementele din silicon și sticlă, care nu sunt predispuse la coroziune.

Instrumentele supuse sterilizării vor fi împachetate în pungi speciale, care se sigilează, după ce au fost lăsate să se usuce complet.

 

Sterilizator cu bile de cuarț

Acest sterilizator este utilizat pentru dezinfectarea rapidă a instrumentarului direct înainte de procedură. Sterilizarea se realizează la temperaturi ridicate. Lamele și partea de lucru a instrumentelor sunt scufundate în bilele de cuarț timp de 20-30 de secunde, încălzite anterior la 160-180 °C.

Sterilizator cu bile de cuarț.jpg

Sub acțiunea temperaturii ridicate, microorganismele patogene sunt distruse, iar instrumentele devin sigure pentru utilizare. În același timp, ele nu se tocesc, deoarece expunerea la temperaturi ridicate este de scurtă durată.

Sterilizatoarele cu bile de cuarț pot fi utilizate atât în saloane, cât și acasă. Acestea sunt potrivite pentru dezinfectarea foarfecelor, pensetelor, cleștilor și a altor instrumente de manichiură și pedichiură. Numai partea de lucru a acestora este scufundată în bilele încălzite, în timp ce mânerul rămâne în exterior și nu este sterilizat.

 

 

Sterilizator cu ultrasunete

Sterilizarea cu undele ultrasonice de înaltă frecvență permite curățarea instrumentelor de grăsime, praf și alte impurități. Acțiunea aparatelor cu ultrasunete este complet inofensivă, dar asigură o curățare și o dezinfectare eficientă.

Sterilizator cu ultrasunete.jpeg

Capetele de freză și celelalte instrumente metalice sunt plasate în rezervor timp de 5-30 de minute. Pentru o curățare mai intensă, se adaugă un detergent în apă.

 

 

Cutie cu lumină UV

Astfel de aparate sunt utilizate pentru depozitarea sigură a instrumentelor care au fost dezinfectate. Radiațiile ultraviolete distrug microbii și bacteriile, astfel asigurând respectarea normelor de igienă. De menționat că o astfel de cutie UV nu reprezintă un proces în sine de sterilizare, ci doar menține instrumentarul steril pentru o perioadă mai lungă de timp.

Acest echipament este destinat utilizării complexe în combinație cu alte aparate de sterilizare. Prin protecția împotriva particulelor microscopice de praf, virusurilor și bacteriilor, cutiile UV prelungesc efectul de sterilizare.

Cutie depozitare instrumentar sterilizat.jpg

Dacă sterilizarea la pupinel și autoclav este menținută timp de 3 zile într-o pungă specială de hârtie, în cazul cutiei cu raze ultraviolete, instrumentele rămân sterile timp de 30 de zile.

Principiul de funcționare al cutiei cu lumină UV constă în acțiunea de iradiere a unei lumini bactericide. Aceasta este complet sigură pentru oameni și pentru instrumentele din metal, lemn și plastic.

 

 

Etapele de dezinfectare și sterilizare

Etapa 1: Dezinfectarea

Dezinfectarea instrumentelor de manichiură se efectuează imediat după procedura de manichiură pentru a distruge microorganismele patogene de pe suprafețele de lucru și instrumente. Pentru a efectua această etapă, vei avea nevoie de:

  • Dezinfectanți cu spectru larg de acțiune;
  • Cutie specială pentru dezinfectare;
  • Mănuși de unică folosință. Toate etapele cu soluțiile dezinfectante trebuie efectuate în mănuși.

 

1. Pregătește soluția de dezinfectare: diluează produsul concentrat conform instrucțiunilor (dacă utilizezi un concentrat). Dacă ai achiziționat o soluție pregătită, treci peste acest pas.

2. Toarnă soluția în cutia pentru dezinfectare.

Cutie dezinfectare instrumentar.jpeg

3.  Așază cu atenție instrumentele în cutia cu soluție și asigură-te că lichidul le acoperă cu 2cm. Adaugă soluție până la nivelul dorit, dacă este necesar.

4. Lasă instrumentarul în lichid pentru timpul specificat în instrucțiunile produsului.

 

Etapa 2: Pre-sterilizarea

După expirarea timpului de acțiune a produsului dezinfectant scoate cu atenție, folosind mănuși, instrumentele din dispozitiv. Poți opta pentru pre-sterilizarea mecanică sau la aparat cu ultrasunete.
Pentru pre-sterilizarea mecanică, urmează pașii de mai jos:

  • Utilizează o periuță de dinți sau dischete din bumbac pentru a îndepărta reziduurile de agent dezinfectant;
  • Clătește instrumentarul sub jet de apă folosind un săpun sau un detergent de vase;
  • Scufundă instrumentarul într-o tavă cu apă distilată timp de 30 de secunde;
  • Lasă instrumentarul să se usuce la aer sau șterge fiecare instrument cu un șervețel de hârtie și asigură-te că nu există urme de detergent sau alte reziduuri pe suprafața sa.

Curățarea suplimentară a instrumentarului.jpg

Dacă alegi să efectuezi pre-sterilizarea cu un aparat cu ultrasunete, atunci introdu instrumentele în apa din recipient și selectează timpul de acțiune. La final instrumentele vor fi uscate, după care se poate trece la etapa nr. 3 - sterilizarea propriu-zisă.

Sfat: poi accelera procesul de uscare utilizând un pupinel. După o scurtă uscare a instrumentelor la aer, așază-le în pupinelul încălzit la 80 °C, cu ușile deschise.

 

Etapa 3: Sterilizarea

Instrumentele pre-sterilizate și curățate, sunt plasate în pachete speciale de sterilizare, introduse în pupinel și lăsate timp de 60 minute la 180 °C. Nu se recomandă depășirea acestei valori pentru a nu afecta rezistența instrumentelor.

Pupinelul este modalitatea clasică și cea mai populară pentru sterilizarea instrumentelor metalice. Durata sterilizării depinde de caracteristicile echipamentului și variază între 30 de minute și 2,5 ore.

Pungi speciale pentru sterilizarea instrumentarului.jpg

Sterilizarea instrumentelor poate fi realizată pe o tavă sau în pungi speciale, de hârtie. Deschiderea ambalajului se face imediat în fața clientului.

 

Etapa 4: Depozitarea instrumentelor

După finalizarea proceselor de dezinfectare și sterilizare, intrumentele trebuie menținute sterile până la utilizare. Depozitarea corectă a instrumentelor este o parte importantă a procesului de întreținere a acestora.

Pentru a menține instrumentul steril, acesta trebuie să fie depozitat în ambalajul în care a fost sterilizat, în pungile de hârtie sigilate până la utilizarea ulterioară. Durata de depozitare poate ajunge până la 3 zile sau 30 de zile, dacă instrumentele sunt depozitate într-o cutie cu lumină UV.

Trebuie să reținem întotdeauna că un instrument de manichiură steril este o garanția sănătății tehnicianului și a clienților.

Instrumentarul se lasă la uscat.jpg

 


TOP 4 greșeli în procesul de dezinfectare și sterilizare

Greșeala nr.1 – nu folosești mănuși în procesul de lucru și nu dezinfectezi suprafețele după încheirea procedurii

Pentru o manichiură sigură, este necesară dezinfectarea nu numai a instrumentelor utilizate, ci și a locului de lucru și a mâinilor. Toate suprafețele cu care intri în contact trebuie să fie perfect curate.

Prin urmare, este important să lucrezi cu mănuși și să efectuezi o dezinfectare meticuloasă a mâinilor și a tuturor suprafețelor. Este necesar să dezinfectezi mâinile și suprafețele, chiar și atunci când îți faci propria manichiură.

 

Greșeala nr. 2 - utilizarea doar a alcoolului sau dezinfectarea prin fierberea instrumentelor

Această metodă de dezinfectare este acceptabilă doar pentru instrumentele utilizate individual. Dacă instrumentele sunt utilizate pentru a lucra cu alte persoane, este necesară o protecție profesională împotriva bacteriilor și virusurilor. Aceasta poate fi asigurată doar prin sterilizarea la temperaturi ridicate - până la 180 °C.

 

Greșeala nr. 3 - alegerea greșită a echipamentului pentru sterilizare

Foarfecele, pusherele, cleștii, capetele de freză și alte instrumente metalice cel mai bine sunt sterilizate într-un pupinel, deoarece acesta distruge în mod garantat toate microorganismele dăunătoare și sporii acestora.

Sterilizarea în autoclav.jpg

Temperatura de încălzire nu trebuie să depășească 180 °C pentru a nu toci instrumentele. Aceeași metodă de tratare se aplică capetelor de freză din ceramică și din corindon.

Pentru instrumentele și ustensilele din silicon și sticlă, se folosește dezinfectarea cu abur fierbinte (110-140 °C) și presiune în autoclav.

Pentru instrumentele care nu pot rezista la temperaturi ridicate, se efectuează sterilizare chimică cu reactivi puternici. Pilele și buffer-ele din materiale plastice sunt dezinfectate cu soluții speciale și sunt depozitate într-o cutie cu lumină UV.

 

Greșeala nr. 4 - depozitarea incorectă a instrumentelor

Pentru a păstra instrumentele psterilizate, acestea trebuie depozitate în pungi de hârtie. Perioada de valabilitate a instrumentelor sterile în aceste ambalaje poate ajunge până la 3 zile. Păstrarea într-o cutie cu lumină UV permite menținerea sterilității timp de până la 30 de zile.

Depozitare instrumentar sterilizat.jpg

Nu economisi pe siguranța ta și a clienților tăi – utilizează doar produse eficiente și echipament de calitate pentru curățarea, dezinfectarea și sterilizarea instrumentelor pentru manichiură și pedichiură. Deoarece de aceasta depind lucruri cu adevărat valoroase: siguranța procedurilor, imaginea ta ca profesionist, calitatea serviciului, încrederea și relația ta cu clienții.